Vis

Apa alunecã printre petalele de cristal ale râului, unde au rãmas urmele dragostei de foc…care a mistuit picãtura de viaţã din suflet. Vântul urlã…cheamã clipele de fericire rãtãcite ca stelele dimineţii de jar…Codrii ţipã ca nişte ciocârlii condamnate la moarte, în infernul sufletului de gheaţã. Privesc în adâncul prãpastiei care mã cheamã ca o nalucã…fantoma ta mã urmãreste ca un animal înfometat. Prãpastia-i aproape…acolo fiara nu va mai pãtrunde. E departe…ferestra s-a spart! O cãldurã mã dogoare! E dragostea ta, care şopteşte: “ A fost un vis, un vis…! “